Apa: Sursa Vieţii

                                        ,,Apa este forţa motrice a întregii naturi” -Leonardo Da Vinci

Din vremurile demult apuse se ştie că prima forma de viaţă ,unicelulară, şi-a făcut apariţia în oceanul planetar, este interesant faptul că fiind singura materie anorganică ( fără legătură de carbon), apa, susţine viaţa, de la apariţie şi până la sfârşit.

Apa, este cea mai comună substanţă din natură, există în corpul fiecăruia dintre noi, în fiecare clipă a vieţuirii noastre.În general, fără mâncare omul poate trăi până la 70 de zile, fără apă însă , nu mai mult de 3 zile. O diminuare cu 15% a apei din organism duce la tulburări grave sau chiar la decesul persoanei deoarece apa reprezintă hrana pt sângele uman.

Apa are proprietăţi neobişnuite faţă de celelalte lichide: este singura substanţă de pe planetă care poate exista în 3 stări : solidă,lichidă şi gazoasă,( cercetările ştiinţifice indicând şi o a patra stare, aceea de cristal lichid, structură specifică mărilor ,oceanelor şi organismului uman ) ; are cea mai mare tensiune superficială dintre toate lichidele ; este cel mai puternic solvent de pe pământ, apa are memorie ( înregistrează şi recepţionează orice influenţă exterioară), în momentul în care înregistrează informaţia , apa dobândeşte noi proprietăţi, însă compoziţia sa chimică rămâne neschimbată; structura apei este mult mai importantă decât compoziţia sa chimică şi este dată de modul de organizare a moleculelor de apă în grupuri numite clusteri, aceşti clusteri, au o bandă de memorie, deci apa este capabilă să înregistreze şi să stocheze informaţiile; la nivelul molecular, apa crează structura ADN-ului, fără apă nu am avea spirala ADN-ului ; într-o sămânţa care germinează, presiunea atinge 400 de atmosfere, suficientă căt să poată străpunge chiar asfaltul ieşind astfel la lumină.

Cu toţii ştim deja, că procentul de apă din corpul omenesc este acelaşi cu procentul de apă de pe Terra. Să fie o simplă coincidenţă? Eu nu cred în coincidenţe ! În toate cărţile sfinte se spune că ,, ce este sus este şi jos, ce este în afară , este şi înăuntru”. Este firesc ca noi, oamenii fiind parte intrinsecă din univers,din TOT ce ESTE viu , să avem aceleaşi substanţe ca şi Mama Pământ.

Adauga in cos filtrul de apa BIO AQUA PRO
299RON   Adauga in cos

Cu toţii ne dorim să fim sănătoşi cu toate că începem să ne gândim la sănătate abia în cea de-a doua parte a vieţii , după 50 de ani , când mergând la medic ne dorim ca acesta să ne rezolve problemele noastre cât mai repede , dacă se poate instant, neluând în seamă faptul că disfuncţiile din corpul nostru s-au instalat treptat,treptat, în timp, pe nesimţite chiar.

Când suntem copii iar mai târziu adolescenţi, suntem preocupaţi să explorăm lumea înconjurătoare,să învăţăm cât mai bine, să ne perfecţionăm astfel încât să obţinem un job cât mai bine plătit care să ne aducă bunăstarea.

Nu ţinem cont de ceea ce este în jurul nostru; suntem tineri, universul ni se deschide , toată lumea este a noastră, suntem cei mai puternici.

Dacă am reuşi să vedem ce se întâmplă în jurul nostru, să observăm natura, perfecţiunea acesteia, modul cum aceasta se stinge iarna pt a renaşte mai puternică ca niciodata odată cu primele triluri de păsărele ale primăverii, am conştientiza că suntem parte din natură, şi că vrem nu vrem, trebuie să ţinem cont de acest lucru.

Dacă ne uităm cu atenţie în natură, observăm că o treime din globul pământesc este uscat iar 2/3 este apă; aceste proporţii sunt respectate şi în corpul nostru,toate cele 10 000 de reacţii chimice/sec ce au loc în organismul nostru , au nevoie de două lucruri: apă şi oxigen.

Din studiile asupra structurii şi rolului apei efectuate timp de peste 40 de ani de către Dr. Masaru Emoto s-a demonstrat că apa primeşte şi eliberează foarte uşor informaţii ( energie), este un element ,,viu”capabil să memoreze informaţia, totodată reprezintă principalul purtător de lumină şi informaţie în corpul uman. Studiul a fost realizat prin expunerea apei la : imagini,cuvinte,muzică şi rugăciune.

Rezultatul studiului a fost de-a dreptul uimitor: când apei i-au fost adresate cuvinte de iubire, muzică frumoasă şi rugăciune, aceasta a cristalizat foarte frumos şi armonios, iar în cazul opus , cristalele au fost desfigurate.

În urma studiului s-a descoperit că intenţia şi gândul pot fi impregnate în apă. În acest fel se explică şi efectul Aghiazmei ( apa sfinţită ) asupra plantelor, animalelor şi a oamenilor. În momentul în care rostim deasupra unui pahar cu apă cuvinte frumoase ( iubire, mulţumire) , aceasta îşi va optimiza calitatea , efectul fiind de hidratare corectă a corpului ,deoarece fiecare cuvânt al nostru reprezintă o informaţie atât pentru noi cât şi pentru apă. Acelaşi exerciţiu îl putem realiza cu apa pentru plante , acestea crescând mai frumoase şi mai viguroase. Dr.Masaru Emoto a descoperit, în urma studiilor efectuate , că cel mai puternic efect asupra apei îl are grupul de cuvinte: iubire-recunoştinţă. De ce astfel? Pentru că nu pot exista una fără alta; nu poate exista iubire fără recunoştinţă şi nici recunoştinţă fără iubire.

armoniapa

Dacă corpul nu este hidratat, (rinichii nu sunt ,,spălaţi” cu apă), atunci produşii reacţiilor chimice din organism rezultaţi în urma procesului de metabolism (toxinele) nu vor putea fi eliminaţi ducând la intoxicarea acestuia şi implicit la boală. Este imperios necesar , ca zilnic să cosumăm aproximativ 2 litri de apă pentru a ne asigura buna funcţionare a organismului.

Cu toţii suntem copii,părinţi sau bunici. Dacă părinţii,bunicii,dascălii,cei care se ocupă de educaţia generaţiei de mâine, de viitorul nostru şi implicit al ţării, noi toţi , avem grijă, să ne obişnuim copiii, începând ,de la vârsta şcolară ,să bea de dimineaţă, la trezire, 2 pahare cu apă, totul se va schimba: vom avea copii mai viguroşi, mai sănătoşi, mai informaţi, ne vom îndeplini astfel menirea, nu numai de a da viaţă ceea ce este un lucru extraordinar, dar şi de a ne bucura de cei cărora le-am dat viaţă ştiindu-i frumoşi şi sănătoşi asigurând astfel, la rândul lor sănătatea celei de-a treia generaţie.

Calitatea apei pe care o consumăm este singurul element din mediul înconjurător pe care îl putem controla cu uşurinţă alegând să folosim diverse modalităţi de purificare sau tratare a acesteia.

,,Toata tinereţea ne distrugem sănătatea alergând după bani ca la bătrâneţe să-i cheltuim alergând după sănătate”

Vrei să ştii unul dintre secretele unei vieţi sănătoase?

 

Pentru o sănătate optimă, vă recomand să începeţi fiecare zi cu 1-2 pahare cu apă iar ca exerciţiu puteţi folosi şi ,,informatizarea apei”cu cuvinte sau gânduri alese. Nu uitaţi! În fiecare zi!

Alegând APA, alegeţi VIAŢA!

Lasă un comentariu mai jos