Infuzia de Sănătate

Pentru ca să mă simt ,,la modă”, de 3-4 zile am experimentat o uşoară rinofaringolaringită, expresie de fapt a unei detoxifieri. De ce am experimentat acum aşa ceva? Pentru că am dorit să eliberez anumite emoţii , cât mai ,,fizic” posibil.

Ironia sorţii a făcut ca exact în aceste zile să am un program destul de încărcat, aşa încât nu aveam timp de ,,zăcut”. Ce m-a ajutat? În primul rând hidratarea cu apă structurată la care am adăugat suc proaspăt de lămâie , am suplimentat doza de vitamina C folosind  VITAMINA C ALCALINĂ, singura formă alcalină în acest moment şi evident am folosit şi soluţia de Argint Coloidal (ca antiviral). Desigur, mă bucur de o imunitate optimă aşa încât nu m-am alarmat şi nu am folosit produse complexe.

Vă recomand tuturor , mai ales în această perioadă , să consumaţi vitamina C alcalină deoarece beneficiul obţinut este dublu: efectul clar al vitaminei C ca antiinfecţios, puternic antioxidant, antialergic, optimizator al imunităţii şi în al doilea rând efectul de alcalinizare al organismului (se ştie că un organism alcalin este neafectat de boală).

Doza administrată zilnic, de întreţinere, este de 2 comprimate/zi, având în vedere că fiecare comprimat conţine 500 mg de vitamina C din ascorbat de calciu şi 100 mg de vitamina C din fructe de măcăşe; de asemenea, fiecare comprimat conţine şi 114 mg de calciu.

În zilele acestea mi-am administrat câte 5-6 comprimate/zi. Pentru ca vocea mea să revină la normal (să-mi dispară răguşeala), mi-am aplicat miere în zona gâtului şi pe torace , am aplicat mişcări de vacuum , apoi am şters cu apă caldă.

Încercaţi şi voi să vedeţi ce rezultat spectaculos obţineţi !

Lasă un comentariu mai jos